Demolatorii dezvoltatori şi hoţii care strigă „hoţii”!

Alegeri parlamentare

Nu credeţi că ăştia de la PNL şi USR îşi cam bat joc de noi când promovează sloganurile acelea de pe bannerele publicitare şi mai ales că ei sunt cei care spun despre alţii că ar fi „hoţii”?

Cum poţi să spui „Dezvoltăm România” (PNL) când tot poporul vede de ce ai fost tu în stare, ca partid, la guvernare de un an de zile?

Cum poţi spune „O Românie fără hoţie”, când ai fost văzut băgând mâinile în sacii cu voturi?

 

Dezvoltarea isteriei, nu a României!

Ăştia de se consideră urmaşii Brătienilor au împrumutat România mai mult decât a făcut orice guvern într-un timp atât de scurt, fără a se vedea ceva investiţii! Unde sunt banii?

Au tăiat din bugetele Sănătăţii şi Educaţiei la rectificarera bugetară de la începutul anului 2020, după care au urlat că partidul de dinainte lor le-a lăsat visteria goală!

Doamna de la Educaţie a dat peste cap sistemul de învăţământ cu ideile sale globaliste, asta după ce a avut grijă să-şi arate faţa, fără mască, pe site-ul ministerului şi pe pagina de facebook a ministerului ori de câte ori se publica şi se posta ceva ce avea legătură cu funcţia de minsitru.

Anisie a avut grijă să pună şefi de inspectorate şcolare pe cei din PNL, fără concurs, evident.

Pe unii dintre ei, cum este cazul la Prahova, avea să-i mute dintr-un birou în altul, dintr-o funcţie în alta, de s-a ajuns să fie schimbat şi „generalul” şi instalată o tânără doamnă liberală ca şefă la ISJ Prahova. Halal experienţă, dar important este că e din PNL!

Ce naiba au construit ăştia, că mai mult au demolat.

Sistemul de irigaţii s-a ales praful de el, prezenţa legumelor şi fructelor româneşti pe tarabele din pieţe şi în supermarketinguri aproape că a dispărut, locuri de muncă tot mai puţine, au introdus râcă între oameni, întreptându-i pe cei care poartă mască împotriva celor care nu poartă mască!

Odată cu falsa pandemie, guvernanţii şi-au arătat adevărata… valoare!

Folosindu-se de numele virusului au transformat ţara ca într-un lagăr.

Şcolile arată de parcă ar fi puşcării, cu linii trasate prin curte, pe holuri, pe unde să păşescă elevii, pe unde să păşească profesorii.

Obligativitatea purtării măştilor în interiorul şcolii pe toată perioada cursurilor, iar unii profesori şi-au dat în petec şi nici măcar la WC nu-i lăsau pe copii.

Şcoala covidului!

Şcoala avea să fie folosită de guvernanţi ca locul în care se creează „focare de covid”! Ce stupizenie!

Chiar din prima zi de şcoală, 14 septembrie, o parte a presei (aia aservită) a început să urle că s-au descoperit deja primele cazuri de copii infectaţi în şcoală! Dar când au avut ăştia timp să facă testele aşa de repede, că de abia era prima zi? Când au avut copii timp să-şi trasmită virusul de la unu la altul, mai ales că era în vigoare distanţarea fizică şi masca pe figură?

Vedeţi cum se minte şi cum îi prindem cu minciuna pe făuritorii de isterie covid?

Din moment ce spui că masca de protejează, cum te prezinţi în faţa naţiunii şi spui că elevii s-au îmbolnăvit? Câtă nesimţire!

Cifrele de aşa zise îmbolnăviri aveau să fie majorate de  la o zi la alta, culmea că în anumite ţări acestea au urcat la fel de mult în acelaşi timp. Covidul ăsta acţionează la comandă probabil!

S-a băgat panică în populaţie creându-se victime colaterale, îmbolnăvind oamenii sănătoşi prin internări obligatorii, după care aceştia să povestească mai departe că prin ce coşmar au trecut şi că virusul chiar există.

Da, există, însă nu este aşa de agresiv cum îl pomenesc ei, guvernanţii.

Orice virus gripal devine agresiv dacă nu îl tratezi la timp şi cu medicamentele necesare.

Au avut grijă să elimine hidroxoclorochina din farmacii şi din Spitale, medicament cu care medici din Italia, Franţa, SUA au vindecat cu succes o mulţime de oameni.

Oamenii ajung la ATI din cauză că nu primesc tratament necesar, nu din cauză că virusul ar fi ucigaş.

Deja o întreagă Planetă şi-a dat seama că acest covid este folosit pentru a se speria lumea, pentru a se dărâma economii, ca apoi să se implementeze mai uşor un Guvern unic, Noua Ordine Mondială.

Vom dezbate mai pe larg acest subiect în ediţii următoare ale publicaţiei noastre.

Aşadar, cum îşi permit ăştia să zică ei că vin să construiască, din moment ce ţara arată cum arată după doar un an de guvernare cu el la timonă?

 

O Românie… cu hoţie!

Să continuăm cu năzbâtiile clasei politice de pe la noi cu alţi nesimţiţi, cei de la USR.

USR-ul se dovedeşte tot mai clar că are o politică aiurită, unii spunându-i neomarxistă.

Au tupeul obraznic să le arunce, în faţa oamenilor, sloganuri mincinoase şi în contradictoriu cu ceea ce fac ei.

O naţiune întreagă a văzut cum umblă useriştii în sacii cu voturi la alegerile locale din toamna acestui an, intrând ca la ei acasă în sala unde erau depozitate voturile oamenilor şi unde nu avea nimeni acces.

Ce au păţit? Nimic! Însă primar de sector la sectorul 1 a ieşit… căştigătoare o franţuzoaică useristă ce clocoteşte de nici ea nu înţelege ce spune şi stârceşte limba română cum rareori îţi dă posibilitatea să vezi.

„O Românie fără hoţie!”, ce slogan frumos, dar nu li se potriveşte, că uite s-a văzut cum tocmai ei, care l-au promovat, au furat!

Şi se dau mari şi tari cum că ei au câştigat nişte primării! Pe bune? Cum au câştigat, tot aşa, ca la Bucureşti?

Românii ar trebui să se trezească din adormirea asta prelungă, să ia tarurul de coarne şi dea de pământ cu apariţiile astea străine care nu fac nimic bun pentru ţară şi nici pentru popor.