Măsuri ciudate pentru susţinerea examenelor naţionale în România!

Calendar examene naţionale

Începutul lunii iunie este rezervat înscrierilor elevilor pentru susţinerea examenelor naţionale, asta bineînţeles dacă nu cumva cei care se află la conducerea statului nu vor avea iar mintea întunecată şi vor lua alte decizii inumane.

Aşadar, pentru Evaluarea Naţională înscrierile se primesc în perioada 2-5 iunie, iar pentru Bacalaureat în perioada 3-10 iunie.

Examenele se vor susţine în condiţii speciale. Nu ştim dacă va mai fi aplicată metoda cu termoscanarea, însă şcolile deja sunt pregătite pentru… distanţarea fizică!

Sunt aplicate indicatoare pe unde trebuie să circule elevul, la ce distanţă să meargă faţă de cel din faţa sa etc. Zici că e un poligon pentru maşini, ca să nu spunem altceva mult mai dur!

Control la intrare. Nu ai voie să circuli decât pe unde îţi spun autorităţile! Nu ai voie să stai prea aproape de coleg! Nu ai voie să-ţi atingi colegul! Poartă mască!

O idioţenie şi o bătaie de joc în toată regula!

Chestia că sunt unii elevi care se declară foarte temători că s-ar putea contamina dacă vin în şcoală.

Dragi copii, dar când vă duceţi prin parcuri, prin locuri de joacă şi staţi şi câte 7 inşi călare pe o bancă, nu mai vă este teamă de contaminare?

V-aţi cam obişnuit să staţi acasă!

La şcoală se face şcoală, nu acasă sau prin parcuri!

Calendarul examenelor

Calendarul Evaluării Naţionale:

2 – 5 iunie: înscrierea elevilor;

5 iunie 2020: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a;

15 iunie: Limba și literatura română – probă scrisă;

17 iunie: Matematică – probă scrisă;

18 iunie: Limba și literatura maternă – probă scrisă;

22 iunie: Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00);

22 iunie – Depunerea contestațiilor (orele 14:00 – 20:00);

23-26 iunie: Soluționarea contestațiilor;

27 iunie: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.

Calendarul complet al admiterii în învățământul liceal de stat este disponibil Aici.

Metodologia completă, pentru fiecare probă în parte, pentru admiterea în liceele vocaționale este disponibilă Aici.

Detalii suplimentare despre învăţământul profesional disponibil Aici.

 

Calendar Bacalaureat 2020

– 22 iunie 2020 are lor proba de Limba şi literatura română – proba E a) – proba scrisă,

– 23 iunie 2020 – Limba şi literatura maternă – proba E b) – proba scrisă,

– 24 iunie 2020 – Proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă,

– 25 iunie 2020 se desfăşoară Probă la alegere a profilului şi a specializării – proba E d) – proba scrisă.

Rezultatele se vor afişa pe data de 30 iunie, până la ora 12.00, zi în care se pot depune contestaţii, în intervalul orar 16.00 – 20.00. Cei nemulţumiţi de notele primite, pot depune contestaţii şi în ziua de 1 iulie, în intervalul orar 8.00 – 12.00.

Rezultatele finale se vor afişa pe 5 iulie.