Vacanţa forţată se prelungeşte până la toamnă, dar nu pentru toţi!

Şcoli închise

În urma unei şedinţe a autorităţilor române, astăzi, 27 aprilie, s-a luat decizia ca grădiniţele, şcolile şi universităţile să rămână închise până în toamnă!

„S-a decis astăzi ca pentru majoritatea elevilor, în acest an școlar, grădinițele, școlile, universitățile să nu se mai redeschidă”, a precizat președintele Klaus Werner Iohannis.

Acesta a făcut referire la faptul că nu s-a terminat epidemia şi că nu se poate vorbi despre nicio încetinire a ei! Serios, domnule preşedinte?

Cum să se termine cu epidemia în România din moment ce dumneata ai decis ca graniţele ţării să rămână deschise?!

Astfel, ai favorizat intrarea pe teritoriul României a diasporenilor ce erau purtători de covid-19!

Prin această decizie, preşedintele României a pus în pericol sănătatea şi viaţa cetăţenilor din această ţară!

Statistica.. vorbeşte depre faptul că numărul cazurilor de covid-19 s-au înmulţit în România după ce au fost lăsaţi să intre în ţară persoane ce veneau din zone „roşii”.

Între 2 şi 12 iunie vor reveni la şcoală doar cei care susţin, în acest an, examenele naţionale

Revenind la anul şcolar 2019-2020, Werner avea să mai spună că mediile se vor închide cu notele deja existente.

La şcoală se vor prezenta, fizic, doar acei elevi care se află acum în clasele terminale. Asta pentru a s eputea pregăti în vederea susţinerii examenelor naţionale.

Elevii din clasele terminale vor putea reveni la școală între 2 și 12 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naționale.

„Vor fi maximum 10 elevi într-o sală, vor sta 2-3 ore în sală și se vor pregăti.

Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor organiza așa cum au fost ele planificate, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte”, a spus Klaus Iohannis.

Calendarul pentru Evaluarea Naţională şi pentru Bacalaureat va fi făcut public de către Ministerul Educaţiei, în perioada următoare.

Sursă foto: Hepta