Toată atenţia spre învăţământului de la distanţă! Oare e şi benefică pentru sănătate această procedură, din punct de vedere psihologic, al empatiei?

Învăţământ digitalizat

Monica Anisie, ministrul Educației și cercetării, a susținut luni, 4 mai, o videoconferință cu inspectorii școlari generali, inspectorii școlari generali adjuncți și directorii Caselor Corpului Didactic pentru a stabili un nou plan de măsuri în sistemul românesc de învățământ, în contextul pandemiei covid-19.

Astfel, s-a decis ca inspectoratele școlare să organizeze periodic videoconferințe cu directorii unităților de învățământ din România pentru a identifica și stabili sarcini de lucru și resurse educaționale în vederea asigurării învățării la distanță.

Pe site-ul edu.ro sunt arătate şi ce s-a mai hotărât în cadrul acestei videoconferinţe:

Inspectoratele școlare vor monitoriza desfășurarea activităților-suport pentru învățarea on-line în unitățile de învățământ din subordine;

– Cadrele didactice care nu au acces la tehnologie pot solicita unităților de învățământ să le pună la dispoziție echipamentele necesare pentru desfășurarea procesului didactic în sistem on-line;

– Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ, cu sprijinul autorităților locale, vor lua măsuri pentru asigurarea accesului la activități de învățare pentru preșcolarii/elevii din medii dezavantajate care nu dispun de echipamente informatice;

– Elevii din anii de final de ciclu care vor susține examenele naționale pot beneficia de consiliere din partea unităților de învățământ, cu sprijinul consilierilor din cabinetele psihopedagogice.

În timp ce şcoala este ţinută închisă, platformele digitale educaţionale şi aplicaţiile au pus stăpânire pe sistemul de învăţământ! 

După cum se observă, doamna ministru pune tot mai mult accent pe învăţământul on line, deşi mult mai indicat ar fi să se redeschidă şcolile.

Ce-i drept, elevii care trebuie să suţină anul acesta examenele naţionale, pot veni la şcoală, fizic, să se pregătească pentru examene, respectând anumite condiţii de igienă şi distanţare socială.

În Germania, unde situaţia cu covid-ul a fost şi este mai gravă decât în România, se pune în discuţie revenirea elevilor la cursuri, nu on line, ci la şcoală, doamna Anisie. De ce în România să fie altfel?

Nu sunteţi, oameni buni, curioşi să aflaţi câţi bani s-au cheltuit cu digitalizarea învăţământului? Dar  nu numai în România se întâmplă asta, să nu spună careva că am avea ceva cu cineva de la noi din România!

Copiii provenind din familii defavorizate cum pot învăţa on line?

Cum poţi obliga la învăţământ on line din moment ce nu toţi copiii şi părinţii au condiţii pentru a asigura acest suport on line?

Bun, se spune că pe aceşti copii să-i ajute şcoala, inspectoratul şcolar, dar cum? Are şcoala în magazie PC-uri, tablete? Aceste aparaturi costă bani, totuşi!

Nu am văzut pe nicăieri explicaţia cum pot copiii din familii defavorizate să intre în posesia unei tablete sau a unui PC pentru a le face unora pe plac folosind tehnologia digitală!

Se dau doar directive, cum ar fi: „Să se ocupe….”! E lămuritor? Păi nu prea e!

De aceste aspecte se ţin cont atunci când se iau decizii?

Să recunoaştem că nu este uşor nici pentru cei care trebuie să ia decizii. Aceştia, se gândesc, probabil, că e mai uşor să nu rişte decât să decidă ceva din care ar putea rezulta altceva mult mai grav.

Totuşi, şi când apare gripa sezonieră nu este o situaţia prea plăcută în şcoli. Mulţi elevi care au, atunci, gripă, stau acasă pentru a se trata, dar şcoala nu se opreşte din loc!

Părerile, acum, sunt împărţite, ori ce s-ar decide. Unii că este mai bine să ne protejăm (oare până când, că nici statul prea mult nu e sănătos), alţii că ar fi indicat să existe libertate ca şi înainte de pandemie, să ne călim, ca organismul să se imunizeze producând anticorpi.

Am înţeles şi asta cu lupta contra covid-ului, dar viaţa trebuie să meargă înainte, nu să se oprească în loc pentru că nu ştiu cine din nu ştiu ce loc are febră!

De când e omul pe Pământ a fost şi febra prezentă, aşa că nu e ceva nou în asta.

Haideţi, totuşi, să revenim la normalitate, fie măcar pas cu pas!